În România e frumos, ne spun străinii!

În fiecare zi realizez că România și românii ei mai au multe de învățat. E vorba de lucrurile mărunte pe care noi nu le luăm în seamă pentru că sunt atât de „ale noastre” încât nu le observăm. Dar vin alte nații, le văd, le trăiesc, apoi devin și ale lor sau pleacă. Gesturi, amabilități, ajutor reciproc, iar cuvântul cheie este MENTALITATE.

Să vă povestesc…

Rashad, venit din Azerbaidjan  deja de trei ani, studiază în România la Academia de Studii Economice din București. Încă încearcă să se integreze și să înțeleagă mentalitatea românilor, total diferită de cea cu care era obișnuit. Nu înțelege cum funcționează unele lucruri la noi, dar este înțelegător și știe că nu poate pune etichete fără să cunoască omul sau situația. Asta așteaptă și el de la noi: înțelegere. Și primește înțelegere de la câțiva prieteni și colegi de la facultate. Dar problemele lui vin în viața de zi cu zi. De exemplu, acum își caută un apartament pe care să îl închirieze, dar este refuzat. De ce? Este străin, deci „terorist”, „comunist”, „hoț”, ironic nu? În câteva zile este nevoit să se mute din apartamentul în care stă acum, dar nu poate, „teroristul”!

Prietenul lui, Tamerlan, a învățat mersul lucrurilor la noi. A terminat aici facultatea, și masterul, iar acum își pregătește teza de doctorat în geopolitică. Are deja „experiență” în România! A înțeles că românii sunt și buni, și primitori, și înțelegători, trebuie doar să îi găsești. Explică de fiecare dată că este musulman și că asta nu înseamnă terorist, că nu este arab și nici rus, că îi place România și a învățat să accepte toate lipsurile ei, poate mai ușor decât mulți dintre noi. Se bucură de țara asta, se plimbă, se minunează când vede locuri frumoase, iar cel mai important este că o respectă. Respectă locul și oamenii pentru că așa știe că este normal! Ne-a învățat istoria, și geografia, și LIMBA.  În schimb, nu înțelege de ce se ceartă oamenii în autobuz, de ce unii nu își cumpără bilet, de ce unii aruncă gunoaie pe jos, de ce oamenii nu se ajută între ei și de ce trebuie să piardă atât timp la ghișee. Îmi spune că nu este rău în România, dar în 2009 era mai greu pentru că nu știa la ce să se aștepte, nu știa limba, iar prima noapte a petrecut-o în aeroport din cauza unor „probleme birocratice”.

Cristina, venită și ea de câțiva ani în frumosul București, plecată din Republica Moldova, îmi spune că „Basarabia nu este România”. Îi place aici, iar diferența de mentalitate nu este așa mare, dar vede barierele dintre ea și noi. În primii ani de facultate spune că se simțea frustrată pentru că ceilalți studenți condamnau dreptul ei la o bursă și un loc la facultate. Cei mai mulți colegi îi spuneau să meargă în Rusia pentru că aici nu este locul ei. Îmi povestește fără să pară deranjată, s-a obișnuit să-i placă aici. Îmi spune cu zâmbetul pe buze că ea înțelege România, dar nu înțelege răutatea.

Acestea sunt trei povestioare ale unor oameni care ar putea fi mai români decât mulți dintre noi, dar care vor rămâne „niște străini”. Am scris povestioarele pentru că sunt oameni pe care îi respect și de la care am învățat lucruri frumoase, numai că sentimentul pe care îl am atunci când aud poveștile lor nu este deloc plăcut.

Un schimb de replici între Cristina și Tamerlan:

Cristina: Na!

Tamer: Hei, se spune „ia”, vorbește română!

Cristina: Dar ce „fițoasă” ești!

Tamer: Se spune „fițos” pentru băieți și „fițoasă” pentru fete, învață și tu limba română odată!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s