Călătoria cu avionul a fost mai emoționantă decât prima dată. Prietenii mei nu mai călătoriseră cu avionul, iar eu mă reîntorceam în frumoasa Grecie. Nu am știut cât de tare iubesc Grecia până nu am observat că nici nu mai iau în calcul altă destinație, deși îmi propun în fiecare an o schimbare.

Aeroportul din Heraklion este atât de mic că zici că-i de jucărie, iar distanța de la avion la aeroport este de aproximativ 15 pași. Desigur, te duci cu acel shuttle bus.

Creta e frumoasă cu totul: peisaje, plaje, munți, istorie și, desigur, Oameni.

Oameni. Așa-s cretanii: Oameni.

Tot conceptul este: răbdare. În trafic nu există claxoane, iar dacă există, ăla nu-i cretan. Când am închiriat mașină, am aflat că poliția oprește turiștii, iar ăia sunt foarte ușor de recunoscut. Ai lor nu claxonează, nu au farurile aprinse pe timp de zi, nici din greșeală, întotdeauna stau pe dreapta, atât de pe dreapta că ți-e frică să nu cumva să iasă de pe drum și sunt răbdători. Dacă se întâlnesc în trafic și fac româneasca stând de vorbă în mijlocul drumului și blocând ambele sensuri, ceilalți stau liniștiți în spatele lor și așteaptă. Fără claxoane și alte românești.

Din postura de pieton am aflat că nu prea au treabă cu trecerile de pietoni. Adică nici nu au din alea. Mă rog, au în orașe, să zicem. Dar e ca și cum nu ar avea. Nu-i problemă, ei sunt răbdători.

Mâncarea din Creta e făcută tot de Oameni.

Asta nu înseamnă doar că-i gustoasă. La una dintre taverne, a venit patronul la noi: „Câți sunteți? Opt? Eu sunt patronul și ar trebui să vreau să vând cât mai mult, dar ar trebui să comandați maxim cinci porții.” Ne-a explicat apoi că nu-i nebun, că au proții uriașe și oricum și cinci porții e mult.  Am procedat întocmai și a râmas mâncare pentru încă două persoane, iar noi eram chiar flămânzi.

A doua zi, altă tavernă, alt patron, altă discuție.

  • Vrem și noi un meniu.
  • Nu există așa ceva. Eu vă spun ce am și voi îmi spuneți dacă vreți.

Păi cum așa? Noi oricum ne hotărâm greu, nu știm prețuri, matale nu prea știi engleză etc. Mesajul a fost simplu: omul gătea ce avea și aia vindea. Proaspăt, tradițional, prețuri normale. Am comandat din toate câte o porție: miel, pui, pește și capră. A fost mult mai multă mâncare decât am sperat. Pentru că nu exista meniu, am întrebat cât e peștele ca să ne putem face o idee. Omul ne-a zis cât de sincer a putut: eu cumpăr peștele cu 12 euro (mi-a arătat cât e de mare) și eu mai pun 2 euro pentru preparare, ulei, condimente (și aici era chiar să-mi dea și rețeta). Bun, sărumâna, să trăiești.

În altă zi, a venit nenea, s-a așezat cu noi la masă, ne-a dat meniuri și a început să ne spună ce e proaspăt și ce-i congelat. Și tot așa, fiecare tavernă cu omul ei, până la raki time.

Vrei să fii prieten cu grecul? Bagă raki! De obicei e din partea casei și e cea mai bună vodcă cu gust de țuică pe care am gustat-o vreodată.

De-aia zic, ăștia în Creta au pus oameni, nu locuitori.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s