Dragă tată,
Au trecut trei luni și o săptămână de la accident. În timpul ăsta am avut curaj numai ocazional să citesc pe internet despre asta. Dar când aveam curaj, citeam mult – știam că după aceea va mai trece un timp până să prind iar curaj să citesc. În timpul ăsta nu am vorbit decât cu oamenii care mi-au zis de bine. Nu am ascultat pe nimeni care avea de gând să-mi spună fie și doar o vorbă negativă. Am plâns mult numai în prima săptămână. Apoi am plâns doar noaptea. În ultima vreme am plâns mai rar că am găsit o metodă – îmi ocup timpul până când nu mai pot să țin ochii deschiși. Trag de mine până când sunt sigură că odată închiși ochii, am și adormit. Se mai întâmplă să nu funcționeze și, când simt că mă ustură ochii, încep și mă rog. Continue reading
alexandra 