Scrisoare către eroul meu – tata

Dragă tată,

Au trecut trei luni și o săptămână de la accident. În timpul ăsta am avut curaj numai ocazional să citesc pe internet despre asta. Dar când aveam curaj, citeam mult – știam că după aceea va mai trece un timp până să prind iar curaj să citesc. În timpul ăsta nu am vorbit decât cu oamenii care mi-au zis de bine. Nu am ascultat pe nimeni care avea de gând să-mi spună fie și doar o vorbă negativă. Am plâns mult numai în prima săptămână. Apoi am plâns doar noaptea. În ultima vreme am plâns mai rar că am găsit o metodă – îmi ocup timpul până când nu mai pot să țin ochii deschiși. Trag de mine până când sunt sigură că odată închiși ochii, am și adormit. Se mai întâmplă să nu funcționeze și, când simt că mă ustură ochii, încep și mă rog. Continue reading

La coadă cu dosarul alb cu șină

IMG_20170613_060955Sunt deja vreo trei ore de când stau la coadă cu dosarul alb cu șină în mână. Este plin de acte, în copie și original, iar sub el țin o mapă de plastic plină cu alte acte în copie și original. Just in case.

În cele trei ore trecute mi-am făcut planul: nu o să las nicio față acră să mă intimideze. Fie ce o fi, dosarul va fi depus și nu mă întorc mâine pentru că nu am nu știu ce hârtiuță în copie și original. Sunt deja nervoasă la gândul că imediat îmi vine rândul și mi-e teamă să nu cumva să mă pierd în fața feței acre și să nu cumva să o las să „câștige”. Continue reading

În Creta au Oameni!

Călătoria cu avionul a fost mai emoționantă decât prima dată. Prietenii mei nu mai călătoriseră cu avionul, iar eu mă reîntorceam în frumoasa Grecie. Nu am știut cât de tare iubesc Grecia până nu am observat că nici nu mai iau în calcul altă destinație, deși îmi propun în fiecare an o schimbare.

Aeroportul din Heraklion este atât de mic că zici că-i de jucărie, iar distanța de la avion la aeroport este de aproximativ 15 pași. Desigur, te duci cu acel shuttle bus.

Creta e frumoasă cu totul: peisaje, plaje, munți, istorie și, desigur, Oameni. Continue reading

O plimbare cât o mie de trăiri

Am vizitat casa străbunicilor mei, bunicii lui tata. Am auzit atâtea povești de parcă i-aș fi cunoscut, despre casa cu prispă, despre ulița ce ducea la bunici, despre bunicul care era un domn respectat în sat și bunica pe care bunicul nu o lăsa să facă treburile grele și plătea femeie în casă pentru ca ea să nu muncească prea mult.

Undeva în Telega este sufletul tatălui meu, suflet pe care poți să-l vezi bântuind casa frumoasă, construită înainte de război, azi îngrijită la fel cum ar fi făcut-o și străbunicul. Continue reading

Scriu despre oamenii care îmi plac!

L-am cunoscut pe Dragoş Pătraru la Serile FJSC, acum câteva zile. Îl ştiam de la TVR şi l-am plăcut de la prima emisiune pe care am văzăut-o. Încercam să îmi conving prietenii să îl urmărească şi nu cumva să-l rateze. Recunosc, mă aşteptam ca cel pe care îl văd la TV să nu fie acelaşi cu cel pe care urma să-l cunosc. Dovadă că a trebuit să îl aştept în parcare pentru a-l conduce în sală, iar eu mă temeam că nu-l voi recunoaşte. Nu a fost o problemă! Era acelaşi om, poate puţin mai fain! A vorbit despre starea naţiei, starea presei, dar mai ales despre starea noastră, a studenţilor. Continue reading

Jurnalist la mine în țară!?

Meserie sau profesie, jurnalismul este un domeniu vast și ofertant, am putea zice, numai că are și el problemele lui, cel puțin la noi în țară.

Majoritatea tinerilor își doresc să devină jurnaliști fără să știe ce implică asta. Fără să știe că jurnaliști nu sunt doar cei vizibili. Adevărul este că jurnaliștii nu apar la televizor. Dar cum să îi avem ca modele dacă nu îi vedem? Spre exemplu, eu îl apreciez pe Moise Guran. Comod, nu? Este cunoscut, apreciat, este ușor de dat exemplu. Exact! Sigur că aș vorbi despre echipa din spatele lui dacă aș cunoaște-o. Continue reading